Cei trei membri ai "Trioului Nichiteanu", au avut încă din perioada studenţiei plăcerea de a cânta, in diverse ansambluri  împreună.

În această perioadă, între cei trei muzicieni, s-a dezvoltat o relație bazată pe respect reciproc, concepții muzicale comune și prietenie. 

Nu este de mirare că,  începând cu anul 2017,  ei s-au unit într-un trio de corzi,  pentru a se dedica literaturii muzicale scrisă în acest scop. 

Punctele marcante ale "Trioului Nichiteanu" sunt, expresivitatea și puternica dorință a celor trei membri, de a căuta permanent esența muzicii de cameră. 

Cei trei soliști, s-au unit in dorința de a aprofunda și din punct de vedere intelectual, structura pieselor interpretate și condițiile istoric – culturale,  din perioada creării lor.

În același timp,  aspectul emoțional și deschiderea intuitivă către muzică, le sunt foarte importante. Țelul lor este, de a cânta cu multă dăruire, pentru a simți cât mai profund muzica, și în același timp a transmite acest sentiment și auditoriului .

Numele Trioului, a fost ales în memoria violistului Marius Nichiteanu, tatăl Andrei Nichiteanu, decedat în 2014. 

Marius Nichiteanu, a fost și este un exemplu, atât prin personalitatea lui, cât și ca profesor și pasionat interpret al muzicii de cameră. 

Marius  Nichiteanu, a fost membru în numeroase ansambluri de muzică de cameră, printre care și "Trio Inorog", cel din urmă fiind o sursă de inspirație foarte importantă, pentru "Trioul Nichiteanu".
 

BINE ATI VENIT LA SITEUL WEB

NICHITEANU TRIO

© 2017 by visuell